Documente Românești
3 Consulat Royal de Roumanie № 292 Confidenţial
Ianina, 9/22 Septembrie 1917
Domnule Preşedinte al Consiliului,
Referindu-mă la telegrama mea cifrată sub № 278136 din 29 August trecut, am onoarea a aduce la cunoştinţă Excelenţei Voastre, că, după cum rezultă dintr’o fonogramă primită de Colegul meu italian din acest oraş, din partea unui agent consular italian, trimis de curând ca controlor la Samarina, că un detaşament de vre-o 50 de soldaţi şi geandarmi greci, sub comanda unui Căpitan, a ocupat fără nici o rezistenţă sau incident comuna Samarina.
Această veste s’a primit aci cu oare care satisfacţiune şi uşurare, de oarece atât românii cât şi cercurile diriguitoare italiene, erau neliniştite din cauza, după cum am avut onoarea a înştiinţa pe Excelenţa Voastră, prin telegrama cifrată pomenită mai sus, un număr destul de mare de români, în urma incidentului recent din Abela, s’a strâns la Samarina, mai toţi fiind înarmaţi, la 29 August au proclamat indipendenţa Cantonului românesc din Pind, punânduse sub protecţia Italiei. Tocmai în acea zi, aceşti români au ridicat acolo, în mijlocul unor frenetice aclamaţiuni, steagul libertăţii şi al indipendenţei, având drept emblemă lupoaica legendară a Romei, înconjurată, zice-se şi de culorile
naţionale italiene.
Acest drapel a fost sfinţit cu un ceremonial religios în biserica central din Samarina, luând parte la ceremonie întreaga populaţiune din acea comună. Resculaţii au constituit apoi un Comitet diriguitor compus de şapte persoane şi anume: D-nii Dr. Demetru Diamandi, Ianaculi Dabura, Mihali Teguiani, Tache Nibi, Zicu Araia, Alcibiade Diamandi şi Sterie Caragiani.
După constituirea sa, acest comitet a adresat imediat D-lui Dr. Francesco Faţi, Comisar General italian la Ianina, următoarea telegramă în limba italiană, care sună astfel:
Dabura, Mihali Teguiani,
Tachi Nibi, Zicu Araia, Alcibiadi Diamandi, Sterie Caragiani”.
Această telegramă a produs aci o penibilă impresiune în cercurile mai înalte italiene, căci acest act a fost cu totul opus sfaturilor precedente, ce li se dedeseră de a se evita cu ori-ce preţ, ori-ce demonstraţie politică, deoarece, din ordin superior, trebue neapărat să fie evacuat Epirul şi orice altă acţiune ar putea fi bănuită sau interpretată de amicii şi protectorii Greciei, ca provenind din partea italienilor, cu scop de a crea complicaţiuni în Epir. Tocmai în acest sens mi a vorbit colegul meu italian, D-l Consul General D. Nuvolari, adăogând că dânsul desaprobă această procedare imprudentă.
Comitetul provisoriu din Samarina în ziua proclamărei autonomiei Pindului a adresat şi acestui Consulat o telegramă, cerând a se interveni pe lângă Guvernul nostru spre a fi protejaţi şi a se susţine cauza lor. Această telegramă însă nu am primit-o, de oare ce ea a fost reţinută de biuroul censurei italiene din Ianina.
Sosind apoi la Ianina D-l Alcibiade Diamandi, unul din membrii comitetului provisoriu din Samarina, care a avut misiunea de a afla care a fost impresiunea ce a produs proclamaţia Comitetului din Samarina, şi totodată spre a sonda terenul, dacă acţiunea lor va găsi sprijinul necesar. Dânsul a venit şi la Consulat. Profitând de această vizită, n’am lipsit de a-i arăta că pasul lor a fost greşit, inoportun, fiind-că nu e aprobat de nimeni şi nu poate fi sprijinit din nici o parte. I am pus în vedere că orice rezistenţă din partea românilor va fi zadarnică, ba chiar dezastroasă, atât pentru luptători, cât şi pentru populaţiunea paşnică, deja foarte încercată prin mizeriile ce le a îndurat; că Guvernul grecesc va înăbuşi repede ori-ce rebeliune şi probabil va lua măsuri drastice faţă de elementul nostru din ori-ce parte. I am mai spus că autorităţile italiene au primit ordine categorice de a evacua Epirul şi de astă dată nu pot face nimic în favorul românilor, ne voind a li se atribui lor acţiunea acestora. Domnul Diamandi mi a promis că sfaturile ce ’i am dat, le va raporta Comitetului provisoriu din Samarina, care va hotărî, care trebue să fie linea lui de conduită şi să procedeze după cum vor dicta interesele populaţiunei române din Pind.
După cât am înţeles D-l Alcibiade Diamandi a primit cam aceleaşi sfaturi şi din partea persoanelor marcante ale cercurilor italiene; de aceea acest domn a plecat de aci cam deziluzionat şi a pus îndată în curent pe colegii săi, despre adevărata situaţiune a lucrurilor. Ca consecinţă fericită a acestor sfaturi, a fost ocuparea Samarinei de către detaşamentul grec, fără a se întâmpla vre un alt incident regretabil şi despre aceasta trebuie să ne felicităm, căci alt fel consecinţele ar fi fost de sigur foarte dezastroase.
Prin telegrama mea cifrată de astăzi sub № 293, am informat pe Excelenţa Voastră că trupele greceşti au ocupat la 7 curent comuna Samarina, fără nici o rezistenţă din partea românilor resculaţi şi că până în prezent, nu s’a semnalat nici o rezistenţă în alte comune române. Nu pot spune totuşi că situaţiunea acum e normală şi că românii noştri
sunt afară de ori ce pericol. Din contra, sunt foarte îngrijorat de situaţiunea lor, căci vor avea de suferit mult, cunoscută fiind ostilitatea grecilor faţă de elementul nostru, mai ales acum, în urma simpatiilor ce le a manifestat pentru italieni. Este, cred, absolut necesar ca autorităţile superioare din Atena să acorde o amnistie generală pentru tot ce s’a făcut şi să se dea aci ordine categorice şi insistente de a nu supăra pe români în nici un fel.
Tocmai de teama represaliilor mulţi români au şi părăsit căminurile lor şi s’au refugiat în teritoriile vecine ocupate de trupele italiene. De asemenea mai multe familii au venit la Ianina şi de aci au trecut în Epirul de Nord. Printre aceste familii este şi D-l Tachi Vaşotti, directorul şcoalei noaste din Băeasa cu soţia sa, care este institutoare în aceeaşi comună şi a părăsit postul, urmând pe soţul său care s’a dus în Epirul de Nord. Probabil că şi alţi institutori de ai noştri au procedat la fel. Nu voiu lipsi a reveni asupra acestui fapt, îndată ce voiu primi informaţiuni sigure.
Ţinând seamă de această situaţiune gravă a românilor din aceste părţi, la 6 curent am adresat Legaţiunei noastre din Atena următoarea telegramă cifrată sub № 286 care sună astfel: „Ordre Gouvernement Athènes en ce qui concerne roumains Baeasa pas executés, autorité grecques usent de represailles, plusieurs familles arrivées Janina pour partir avec troupes italiennes. Hier arrivait Janina délégué Gouvernement révolutionnaire de Samarina sonder autorités italiennes; est venu au Consulat, il m’a dit que Roumains s’ont garantie de la part du Gouvernement d’Athènes, de n’être plus poursuivis, de sorte qu’ils resisteront contre l’entrée des autoritées grecques; je le conseillais pas resister et céder, car autrement conséquences seront désastreuses pour tous les Roumains. D’après mon oppinion il est indispensable qux Gouvernement grec accorde aussitôt que possible amnistie générale roumains et donner connaissance télégraphiquement aux Roumains, autrement situation roumains peut devenir très critique sans nous puissons aider Roumains après. Je vous prie de me donner des instructions, car situation est très grave en général”.
La această telegramă Legaţiunea ’mi a răspuns următoarele: „J’ai demandé instructions à notre Gouvernement à la suite de votre télégramme № 286. Je vous les communiquerai dès qu’elles arriverront. J’approuve vottre attitude”. Pentru ca Excelenţa Voastră să’şi poată face o idee exactă de spiritul care a dominat în ultimul timp printre românii noştri de la Pind şi chiar printre institutorii noştri, care au luat parte la mişcarea naţională, iau voie a reproduce aci mai la vale în extenso scrisoarea adresată D-lui Revizor şcolar P. Civica, din partea D-lui Nic. Nibi, directorul şcoalei noastre din Turia, care răspunde la circulara, ce s’a trimis tutulor institutorilor din Epir, din ordinul meu, la 17 Iulie trecut, recomandându-li-se prudenţă şi rezervă şi conţinutul căreia a fost comunicat Excelenţei Voastre cu raportul meu confidenţial № 223141 din 21 Iulie 1917. Eată care este scrisoarea în chestiune:
„Turia, 23 Iulie 1917
Domnule Revizor,
Am primit circulara Domniei Voastre din 17 c. în care ni se recomandă rezervă. Aceleaşi manifestaţii politice le am făcut din ordinul celor sus puşi şi în earna anului 1913, pe la
toate ambasadele din Bucureşti, unde am găsit refugiu pe acele vremuri de grele persecuţii. Domnul Consul are tot dreptul de a da asemenea ordine, dar, cred, că a pus în vederea Consulatelor Angliei, Franciei şi Rusiei şi suferinţele noastre din partea grecilor. Dacă remânem în mâinele lor suntem desnaţionalizaţi cu desăvărşire. Cine vrea să ne vază în mâna grecilor, ni e duşmanul cel mai neîmpăcat, acela doreşte stingerea neamului nostru. Nu uităm cine suntem şi suntem mândri că suntem funcţionari ai neamului nostru (a României). Mai bine morţi, decât sub jugul grecesc. Acum, ori nici odată, zice Românul, cine nu se mişcă azi, blestemat să fie de tot neamul. Cine nu imitează azi, când toţi fraţii noştri sunt pe câmpul de luptă, pe Horia,
Cloşca şi Crişan l’arză para focului, că nu mai merită să trăească. E de a noastră sfântă datorie azi, ca să nu stăm în neacţiune, căci, sub greci, iar închisorile ne aşteaptă. De când au venit italienii am gustat şi noi din libertate şi din odihnă! Nimeni nu ne mai face zile amare. Acest traiu ni e dulce şi plăcut, deci vom munci pentru menţinerea lui. Trăiţi în oraş şi nesupăraţi de nimeni; dar nouă, de la sate, ne a ajuns cuţitul la os.
Cu stimă
(s) N. Nibi143”.
În ziua proclamărei indipendenţei Pindului, s’a întămplat şi un caz regretabil, care a pricinuit moartea unui bun român din Samarina. În mijlocul veseliei ce domnea atunci printre românii, ce se aflau în jurul noului steag, o puşcă descărcându-se din negligenţă, a rănit foarte grav pe cunoscutul Domn Atanasaki Dabura, fratele primarului din Samarina, care este unul din membrii Guvernului revoluţionar; aceştia sunt totodată fraţi cu institutorul nostrum Achilea Dabura. Rana, fiind gravă, peste două zile a pricinuit, din nenorocire, moartea bietului român.
*
Numai ca document reproduc aci mai la vale, listă musulmanilor albanezi asasinaţi din
partea creştinilor din Ceamuria, cu ocaziunea evacuărei recente a acestei regiuni, din partea trupelor italiene. Această listă este oficială, căci mi a fost comunicată de Colegul meu italian prin scrisoarea sa sub № 1.568, din 1/14 curent şi în care a mai notat, că până la acea dată n’a avut loc nici o agresiune sau crimă provenind din partea musulmanilor în potriva creştinilor ortodoxi.
Eată lista în chestiune:
La 5 Septembrie (st.n.) 1917, la Grecohori a fost împuşcat primarul Muse, iar la
Dragomi un notabil;
La 7 detto, o numeroasă bandă înarmată, înconjurând satul Camini, situat lângă
Dragomi, a omorât un om şi o femeie;
„ 8 „ în drumul între Margariti şi Paramithia a fost asasinat Mustafa Ismail;
„ 9 „ o bandă armată a atacat pe câmpia de lângă oraşul Paramithia nişte păstori
paşnici, din cari a omorât unul şi a rănit pe un al doilea;
„ „ „ la Margariti a fost omorât cu un foc de revolver, ce i s’a tras la cap, numitul
Milik Mehmet.
Aceste nelegiuiri devedesc în mod evident că elementul creştin e cu desăvărşire ostil
faţă de cel muzulman albanez, care actualmente este supus al statului grecesc. Aceşti musulmani nu se simt deci siguri pentru viaţa şi avutul lor.
Consul:
D.A. Mincu145
Excelenţei Sale
Domnului Ion I.C. Brătianu
Preşedinte al Consiliului şi
Ministru al Afacerilor Străine
la Iaşi.
Arhiva Ministerului Afacerilor Externe apud Stoica Lascu, Evenimentele din iulie - august 1917 în regiunea Munților Pind - încercare de creare a unei statalități a aromânilor. Documente inedite și mărturii. Studiu istoriografic și arhivistic în Revista Română de Studii Eurasiatice, Anul III, vol. 3, nr. 1-2 / 2007
Domnule Preşedinte al Consiliului,
Referindu-mă la telegrama mea cifrată sub № 278136 din 29 August trecut, am onoarea a aduce la cunoştinţă Excelenţei Voastre, că, după cum rezultă dintr’o fonogramă primită de Colegul meu italian din acest oraş, din partea unui agent consular italian, trimis de curând ca controlor la Samarina, că un detaşament de vre-o 50 de soldaţi şi geandarmi greci, sub comanda unui Căpitan, a ocupat fără nici o rezistenţă sau incident comuna Samarina.
Această veste s’a primit aci cu oare care satisfacţiune şi uşurare, de oarece atât românii cât şi cercurile diriguitoare italiene, erau neliniştite din cauza, după cum am avut onoarea a înştiinţa pe Excelenţa Voastră, prin telegrama cifrată pomenită mai sus, un număr destul de mare de români, în urma incidentului recent din Abela, s’a strâns la Samarina, mai toţi fiind înarmaţi, la 29 August au proclamat indipendenţa Cantonului românesc din Pind, punânduse sub protecţia Italiei. Tocmai în acea zi, aceşti români au ridicat acolo, în mijlocul unor frenetice aclamaţiuni, steagul libertăţii şi al indipendenţei, având drept emblemă lupoaica legendară a Romei, înconjurată, zice-se şi de culorile
naţionale italiene.
Acest drapel a fost sfinţit cu un ceremonial religios în biserica central din Samarina, luând parte la ceremonie întreaga populaţiune din acea comună. Resculaţii au constituit apoi un Comitet diriguitor compus de şapte persoane şi anume: D-nii Dr. Demetru Diamandi, Ianaculi Dabura, Mihali Teguiani, Tache Nibi, Zicu Araia, Alcibiade Diamandi şi Sterie Caragiani.
După constituirea sa, acest comitet a adresat imediat D-lui Dr. Francesco Faţi, Comisar General italian la Ianina, următoarea telegramă în limba italiană, care sună astfel:
Dabura, Mihali Teguiani,
Tachi Nibi, Zicu Araia, Alcibiadi Diamandi, Sterie Caragiani”.
Această telegramă a produs aci o penibilă impresiune în cercurile mai înalte italiene, căci acest act a fost cu totul opus sfaturilor precedente, ce li se dedeseră de a se evita cu ori-ce preţ, ori-ce demonstraţie politică, deoarece, din ordin superior, trebue neapărat să fie evacuat Epirul şi orice altă acţiune ar putea fi bănuită sau interpretată de amicii şi protectorii Greciei, ca provenind din partea italienilor, cu scop de a crea complicaţiuni în Epir. Tocmai în acest sens mi a vorbit colegul meu italian, D-l Consul General D. Nuvolari, adăogând că dânsul desaprobă această procedare imprudentă.
Comitetul provisoriu din Samarina în ziua proclamărei autonomiei Pindului a adresat şi acestui Consulat o telegramă, cerând a se interveni pe lângă Guvernul nostru spre a fi protejaţi şi a se susţine cauza lor. Această telegramă însă nu am primit-o, de oare ce ea a fost reţinută de biuroul censurei italiene din Ianina.
Sosind apoi la Ianina D-l Alcibiade Diamandi, unul din membrii comitetului provisoriu din Samarina, care a avut misiunea de a afla care a fost impresiunea ce a produs proclamaţia Comitetului din Samarina, şi totodată spre a sonda terenul, dacă acţiunea lor va găsi sprijinul necesar. Dânsul a venit şi la Consulat. Profitând de această vizită, n’am lipsit de a-i arăta că pasul lor a fost greşit, inoportun, fiind-că nu e aprobat de nimeni şi nu poate fi sprijinit din nici o parte. I am pus în vedere că orice rezistenţă din partea românilor va fi zadarnică, ba chiar dezastroasă, atât pentru luptători, cât şi pentru populaţiunea paşnică, deja foarte încercată prin mizeriile ce le a îndurat; că Guvernul grecesc va înăbuşi repede ori-ce rebeliune şi probabil va lua măsuri drastice faţă de elementul nostru din ori-ce parte. I am mai spus că autorităţile italiene au primit ordine categorice de a evacua Epirul şi de astă dată nu pot face nimic în favorul românilor, ne voind a li se atribui lor acţiunea acestora. Domnul Diamandi mi a promis că sfaturile ce ’i am dat, le va raporta Comitetului provisoriu din Samarina, care va hotărî, care trebue să fie linea lui de conduită şi să procedeze după cum vor dicta interesele populaţiunei române din Pind.
După cât am înţeles D-l Alcibiade Diamandi a primit cam aceleaşi sfaturi şi din partea persoanelor marcante ale cercurilor italiene; de aceea acest domn a plecat de aci cam deziluzionat şi a pus îndată în curent pe colegii săi, despre adevărata situaţiune a lucrurilor. Ca consecinţă fericită a acestor sfaturi, a fost ocuparea Samarinei de către detaşamentul grec, fără a se întâmpla vre un alt incident regretabil şi despre aceasta trebuie să ne felicităm, căci alt fel consecinţele ar fi fost de sigur foarte dezastroase.
Prin telegrama mea cifrată de astăzi sub № 293, am informat pe Excelenţa Voastră că trupele greceşti au ocupat la 7 curent comuna Samarina, fără nici o rezistenţă din partea românilor resculaţi şi că până în prezent, nu s’a semnalat nici o rezistenţă în alte comune române. Nu pot spune totuşi că situaţiunea acum e normală şi că românii noştri
sunt afară de ori ce pericol. Din contra, sunt foarte îngrijorat de situaţiunea lor, căci vor avea de suferit mult, cunoscută fiind ostilitatea grecilor faţă de elementul nostru, mai ales acum, în urma simpatiilor ce le a manifestat pentru italieni. Este, cred, absolut necesar ca autorităţile superioare din Atena să acorde o amnistie generală pentru tot ce s’a făcut şi să se dea aci ordine categorice şi insistente de a nu supăra pe români în nici un fel.
Tocmai de teama represaliilor mulţi români au şi părăsit căminurile lor şi s’au refugiat în teritoriile vecine ocupate de trupele italiene. De asemenea mai multe familii au venit la Ianina şi de aci au trecut în Epirul de Nord. Printre aceste familii este şi D-l Tachi Vaşotti, directorul şcoalei noaste din Băeasa cu soţia sa, care este institutoare în aceeaşi comună şi a părăsit postul, urmând pe soţul său care s’a dus în Epirul de Nord. Probabil că şi alţi institutori de ai noştri au procedat la fel. Nu voiu lipsi a reveni asupra acestui fapt, îndată ce voiu primi informaţiuni sigure.
Ţinând seamă de această situaţiune gravă a românilor din aceste părţi, la 6 curent am adresat Legaţiunei noastre din Atena următoarea telegramă cifrată sub № 286 care sună astfel: „Ordre Gouvernement Athènes en ce qui concerne roumains Baeasa pas executés, autorité grecques usent de represailles, plusieurs familles arrivées Janina pour partir avec troupes italiennes. Hier arrivait Janina délégué Gouvernement révolutionnaire de Samarina sonder autorités italiennes; est venu au Consulat, il m’a dit que Roumains s’ont garantie de la part du Gouvernement d’Athènes, de n’être plus poursuivis, de sorte qu’ils resisteront contre l’entrée des autoritées grecques; je le conseillais pas resister et céder, car autrement conséquences seront désastreuses pour tous les Roumains. D’après mon oppinion il est indispensable qux Gouvernement grec accorde aussitôt que possible amnistie générale roumains et donner connaissance télégraphiquement aux Roumains, autrement situation roumains peut devenir très critique sans nous puissons aider Roumains après. Je vous prie de me donner des instructions, car situation est très grave en général”.
La această telegramă Legaţiunea ’mi a răspuns următoarele: „J’ai demandé instructions à notre Gouvernement à la suite de votre télégramme № 286. Je vous les communiquerai dès qu’elles arriverront. J’approuve vottre attitude”. Pentru ca Excelenţa Voastră să’şi poată face o idee exactă de spiritul care a dominat în ultimul timp printre românii noştri de la Pind şi chiar printre institutorii noştri, care au luat parte la mişcarea naţională, iau voie a reproduce aci mai la vale în extenso scrisoarea adresată D-lui Revizor şcolar P. Civica, din partea D-lui Nic. Nibi, directorul şcoalei noastre din Turia, care răspunde la circulara, ce s’a trimis tutulor institutorilor din Epir, din ordinul meu, la 17 Iulie trecut, recomandându-li-se prudenţă şi rezervă şi conţinutul căreia a fost comunicat Excelenţei Voastre cu raportul meu confidenţial № 223141 din 21 Iulie 1917. Eată care este scrisoarea în chestiune:
„Turia, 23 Iulie 1917
Domnule Revizor,
Am primit circulara Domniei Voastre din 17 c. în care ni se recomandă rezervă. Aceleaşi manifestaţii politice le am făcut din ordinul celor sus puşi şi în earna anului 1913, pe la
toate ambasadele din Bucureşti, unde am găsit refugiu pe acele vremuri de grele persecuţii. Domnul Consul are tot dreptul de a da asemenea ordine, dar, cred, că a pus în vederea Consulatelor Angliei, Franciei şi Rusiei şi suferinţele noastre din partea grecilor. Dacă remânem în mâinele lor suntem desnaţionalizaţi cu desăvărşire. Cine vrea să ne vază în mâna grecilor, ni e duşmanul cel mai neîmpăcat, acela doreşte stingerea neamului nostru. Nu uităm cine suntem şi suntem mândri că suntem funcţionari ai neamului nostru (a României). Mai bine morţi, decât sub jugul grecesc. Acum, ori nici odată, zice Românul, cine nu se mişcă azi, blestemat să fie de tot neamul. Cine nu imitează azi, când toţi fraţii noştri sunt pe câmpul de luptă, pe Horia,
Cloşca şi Crişan l’arză para focului, că nu mai merită să trăească. E de a noastră sfântă datorie azi, ca să nu stăm în neacţiune, căci, sub greci, iar închisorile ne aşteaptă. De când au venit italienii am gustat şi noi din libertate şi din odihnă! Nimeni nu ne mai face zile amare. Acest traiu ni e dulce şi plăcut, deci vom munci pentru menţinerea lui. Trăiţi în oraş şi nesupăraţi de nimeni; dar nouă, de la sate, ne a ajuns cuţitul la os.
Cu stimă
(s) N. Nibi143”.
În ziua proclamărei indipendenţei Pindului, s’a întămplat şi un caz regretabil, care a pricinuit moartea unui bun român din Samarina. În mijlocul veseliei ce domnea atunci printre românii, ce se aflau în jurul noului steag, o puşcă descărcându-se din negligenţă, a rănit foarte grav pe cunoscutul Domn Atanasaki Dabura, fratele primarului din Samarina, care este unul din membrii Guvernului revoluţionar; aceştia sunt totodată fraţi cu institutorul nostrum Achilea Dabura. Rana, fiind gravă, peste două zile a pricinuit, din nenorocire, moartea bietului român.
*
Numai ca document reproduc aci mai la vale, listă musulmanilor albanezi asasinaţi din
partea creştinilor din Ceamuria, cu ocaziunea evacuărei recente a acestei regiuni, din partea trupelor italiene. Această listă este oficială, căci mi a fost comunicată de Colegul meu italian prin scrisoarea sa sub № 1.568, din 1/14 curent şi în care a mai notat, că până la acea dată n’a avut loc nici o agresiune sau crimă provenind din partea musulmanilor în potriva creştinilor ortodoxi.
Eată lista în chestiune:
La 5 Septembrie (st.n.) 1917, la Grecohori a fost împuşcat primarul Muse, iar la
Dragomi un notabil;
La 7 detto, o numeroasă bandă înarmată, înconjurând satul Camini, situat lângă
Dragomi, a omorât un om şi o femeie;
„ 8 „ în drumul între Margariti şi Paramithia a fost asasinat Mustafa Ismail;
„ 9 „ o bandă armată a atacat pe câmpia de lângă oraşul Paramithia nişte păstori
paşnici, din cari a omorât unul şi a rănit pe un al doilea;
„ „ „ la Margariti a fost omorât cu un foc de revolver, ce i s’a tras la cap, numitul
Milik Mehmet.
Aceste nelegiuiri devedesc în mod evident că elementul creştin e cu desăvărşire ostil
faţă de cel muzulman albanez, care actualmente este supus al statului grecesc. Aceşti musulmani nu se simt deci siguri pentru viaţa şi avutul lor.
Consul:
D.A. Mincu145
Excelenţei Sale
Domnului Ion I.C. Brătianu
Preşedinte al Consiliului şi
Ministru al Afacerilor Străine
la Iaşi.
Arhiva Ministerului Afacerilor Externe apud Stoica Lascu, Evenimentele din iulie - august 1917 în regiunea Munților Pind - încercare de creare a unei statalități a aromânilor. Documente inedite și mărturii. Studiu istoriografic și arhivistic în Revista Română de Studii Eurasiatice, Anul III, vol. 3, nr. 1-2 / 2007
