1917 - Independenta Pindului

Mărturii

3 Convorbire cu d. Guli Papageorge Samarineanu, unul din promotorii proclamării independenţei Pindului

Zilele trecute o întâmplare mă puse în faţa bătrânului luptător din Pind, Guli Papageorge Samarineanu. Cu părul alb, şi înfăţişarea blândă, nu ştiu de ce lala Guli, în decorul oraşului îţi face impresia unui brad transplantat.

Îl văzusem pentru ultima oară în 1917, în cel mai frumos oraş de munte, podoaba Pindului, în Samarina, cu manlicher la umăr, în fruntea unui pluton de alpini italieni, când cu proclamarea independenţei acestui ţinut. În ochii lui, atunci, se citea acea fericire pe care ţi-o dă numai victoria idealului pentru care te-ai sacrificat o viaţă întreagă.

- Ei, acum pot să mor, îmi spuse. Sprijinită de italieni, independenţa noastră e pusă pe picioare solide. Şi sunt fericit că străduinţa şi sacrificiile noastre n’au fost zadarnice.

Cât se înşela bătrânul idealist!... Fericirea lui ca şi a noastră, a tuturora, n’a durat nici trei zile căci aceia în cari ne pusesem toată nădejdea, s’au retras din Pind, înainte ca noi aromânii să avem timp ca să ne organizăm, aşa că le-a fost uşor armatelor greceşti să înăbuşe mişcarea şi să-şi continue, cu şi mai multă ură, prigoana.

De atunci ne-am risipit cu toţii. Cea mai mare parte din noi au trecut în Albania şi deacolo, pri Italia, am venit în Ţara Românească.

Ştiam că acest bătrân, înpovărat de familie, rămăsese în Pind şi că grecii îl târâseră prin toate temniţele.

Iată de ce, acum când l-am întâlnit la lala Guli, am căutat să stau de vorbă cu el şi l-am rugat să-mi povestească ce s’a întâmplat după ce ne-am refugiat aci.

- Mă faci să scormonesc trecutul în care mi-am înmormântat multe dureri şi toată fericirea. Dar, oricât m’ar face să sufăr aceasta, tot îmi place s’o fac câte odată. Plecarea armatelor italiane a survenit pe neaşteptate, încât rămăsesem cu toţii buimăciţi. Nu ne aşteptam la aşa ceva, aşa că nu eram pregătiţi.

Comandantul italian îmi spuse că lasă un «consul» care se va îngriji de noi, luându-ne sub scutul Italiei. Am rămas, deşi puţin asigurat de cele spuse, căci nu puteam face altfel. Chiar în după amiaza zile când s’au retras armatele italiene, şi-au făcut apariţia jandarmii greci; iar seara s’au scoborât din munţi o întreagă bandă de antarţi, cu ofiţeri activi în frunte.

Prima lor grije a fost să se asigure de noi. Ne-au făcut percheziţie şi ne-au luat toate armele. Ştii ce înseamnă la noi, în Pind, arma. Un om dezarmat riscă la orice pas să fie omorât.

A doua seară, lipsind de acasă, mi s’a dat în cartir un grup de antarţi în frunte cu căpitanul Ţicuras, câinele acela care ura de moarte pe aromâni. După ce au mâncat bine şi-au băut până târziu, văzând că nu mă întorc, au eşit în curte şi, închizându-mi familia în casă, au uns uşile şi poarta cu gaz şi le-au dat foc. Apoi au plecat. Strigătele de groază ale familiei au atras mila vecinilor şi, cu toate riscurile, le-au sărit într’ajutor şi mi-au salvat-o dela o moarte groaznică.

După câteva zile am fost prinşi opt fruntaşi din Samarina – oraşul unde s’a proclamat independenţa Pindului – şi am fost aruncaţi în celula unei case unde ne-au ţinut flămânzi trei zile. Ne-au luat apoi, legaţi cobză, doi câte doi şi ne-au trimis pe jos, drum de 7 zile, la Cojani. Ce-am suferit în acest drum, nu-ţi pot spune. Fiindcă ştiam însă că suntem sortiţi morţii nu nu păsa, ba în multe rânduri chiar ne-am pomenit cântând.

Înainte de venirea armatelor italiene eu luasem legătura cu armatele franceze, cari se găseau în apropierea Samarinei. Cerusem sprijinul lor pentru a ne putea pune întru câtva la adăpost de furia grecească, aşa că acum când ne îndreptam în spre Cojani, unde se găseau francezii, începui să am o licărire de speranţă. Nu m’am înşelat. Consulul italian din Samarina anunţase autorităţile superioare, cari imediat făcură demersuri la comandamentul francez, aşa că în ziua când am intrat în Cojani, un ofiţer francez ni s’a prezentat, spunându-ne să nu ne temem căci s’au luat toate măsurile pentru ca să fim liberaţi. Peste câteva ceasuri, după lungi interogatorii şi batjocoriri, am fost puşi în libertate de autorităţile greceşti.

Întorşi în Samarina chiar după o oră de la sosire, am fost rechemaţi la comandamentul pieţei şi unul din noi, Costache Şorbi, a fost bătut până la sânge.

Din clipa aceasta începură cele mai ticăloase intrigi şi cele mai inchizitoriale perchiziţii. Sunt bătrân, am văzut multe şi am suferit şi mai multe. Ceea ce se întâmpla acum însă n’am putut-o îndura, şi într-o noapte mi-am luat cei patru copii, căci doi erau aci şi luptau în armata română pentru România Mare, şi, fără ca să ţiu cont de averea pe care o lăsam întreagă în voia sorţii şi a duşmanului, am trecut în Albania.

Aci la Arghirocastro unde eram mai mulţi refugiaţi am renceput mişcarea. Munceam zi şi noapte şi din ceea ce câştigam, cea mai mare parte o dădeam pentru chestia noastră românească. Am trimes în mai multe rânduri delegaţi în Italia, am trimis delegaţi chiar până la conferinţa păcii, susţinuţi de obolul nostri câştigat prin munca grea; iar din copiii noştri formasem o legiune. N’am fost sprijiniţi însă de aceia în cari contam, de guvernul român şi sforţările noastre au rămas zadarnice.

Nu regret nimic, nici averea părăsită, nici sacrificiile, nimic, nimic, reluă bătrânul Lala Guli, după o clipă de reculegere. Noi ăştia bătrâni, rebegiţi aşa cum ne vedeţi, ne-am făcut până la capăt datoria.

Am aruncat sămânţa libertăţii pentru ţinuturile noastre. Sper că tineretul va şti să îngrijească ogorul pentru ca odată şi odată să dea rodul pentru care s’au sacrificat atâţia şi atâţia martiri. Faceţi-vă şi voi, tineretul macedoromân, datoria aşa cum ne-am făcut-o noi şi fiţi siguri de izbândă. N’ascultaţi pe cei cari vă spun că chestia aromânească din Macedonia e moartă. Trăim vremuri când conştiinţa naţională îşi afirmă drepturile ei sfinte şi ceea ce nu s’a putut ieri se va putea face mâine.

Convorbire cu d. Guli Papageorge Samarineanu, unul din promotorii proclamării independenţei Pindului, în „Peninsula Balcanică", V, nr. 7-8, noiembrie-decembrie 1927 apud Stoica Lascu, Evenimentele din iulie - august 1917 în regiunea Munților Pind - încercare de creare a unei statalități a aromânilor. Documente inedite și mărturii. Studiu istoriografic și arhivistic în Revista Română de Studii Eurasiatice, Anul III, vol. 3, nr. 1-2 / 2007
Parteneri: Proiect Avdela Neamunit Armatolii Predania