Context
5 Legiunea românească
Cu toate acestea, situația nu a cunoascut îmbunătățiri, elitele aromâne fiind nevoite, ca ultimă soluție în fața agresiunii ce li se pregătea să se refugieze în Albania, așa cum am mai arătat, unele dintre acestea chiar odată cu armata italiană aflată în retragere sau ulterior. (45) În refugiul lor din Albania, aromânii au fost primiţi foarte bine de către şefii militari ai armatei de ocupaţie care au căutat să-i angajeze în diferite posturi de încredere. În acest timp, a încolţit ideea formării unui nucleu de voluntari români care urma ca mai târziu să se transforme în legiune românească. Planul a prins la început, dar mai târziu, când s-a răspândit vestea că legiunea urma să fie încorporată miliţiilor albaneze, a încetat a-i mai entuziasma pe voluntari, recrutările realizându-se tot mai anevoios. Au apărut și o serie de fricțiuni între aromâni și albanezi, mai ales de natură confesională ce vor paraliza tentativele de cooperare. (46)
Unii dintre liderii aromâni ai mișcării de la Samarina, cazul lui Mihail Teguiani (ministru de război în acel comitet ce se dorea a fi un cvasi-cabinet guvernamental), s-au întors din Albania în Grecia mult după sfârșitul războiului (n.n. în 1925), crezând în legea de amnistie generală dată în acel an de guvernul de la Atena. Imediat, acesta a fost arestat și exilat în insula Milos, situație frecventă și în cazul altor lideri aromâni. (47)
Eșecul Republicii de la Samarina poate fi astfel explicat printr-o conjunctură extrem de improprie susținerii acestui proiect cvasi-statal într-o zonă în care Grecia era foarte interesată în a-și menține autoritatea. Pe de altă parte impunerea guvernului pro-antantist al lui Venizelos în aceeași perioadă a șubrezit și mai mult o eventuală susținere din partea aliatului italian, iar România se afla și ea într-o situație extrem de gravă în acel an 1917 practic la limita supraviețuirii. Chiar dacă istoria nu se ocupă cu predictibilități ne putem imagina totuși că o implicare italiană de durată în zona masivului Pind ar fi însemnat, așa cum s-a întâmplat în cazul istro-românilor, o gură de oxigen pentru comunitățile aromâne ce ar fi putut stopa procesul de asimilare ce dura deja de secole.
(45) Stoica Lascu, „Evenimentele din lunile iulie-august..., p.118.
(46) Ibidem, p. 122.
(47) Peninsula Balcanică, Anul III, Nr. 7, Noiembrie 1925, p. 154-156.
Emanuil Ineoan, Doctor în istorie al Universității Babeș - Bolyai, Cluj - Napoca.
Unii dintre liderii aromâni ai mișcării de la Samarina, cazul lui Mihail Teguiani (ministru de război în acel comitet ce se dorea a fi un cvasi-cabinet guvernamental), s-au întors din Albania în Grecia mult după sfârșitul războiului (n.n. în 1925), crezând în legea de amnistie generală dată în acel an de guvernul de la Atena. Imediat, acesta a fost arestat și exilat în insula Milos, situație frecventă și în cazul altor lideri aromâni. (47)
Eșecul Republicii de la Samarina poate fi astfel explicat printr-o conjunctură extrem de improprie susținerii acestui proiect cvasi-statal într-o zonă în care Grecia era foarte interesată în a-și menține autoritatea. Pe de altă parte impunerea guvernului pro-antantist al lui Venizelos în aceeași perioadă a șubrezit și mai mult o eventuală susținere din partea aliatului italian, iar România se afla și ea într-o situație extrem de gravă în acel an 1917 practic la limita supraviețuirii. Chiar dacă istoria nu se ocupă cu predictibilități ne putem imagina totuși că o implicare italiană de durată în zona masivului Pind ar fi însemnat, așa cum s-a întâmplat în cazul istro-românilor, o gură de oxigen pentru comunitățile aromâne ce ar fi putut stopa procesul de asimilare ce dura deja de secole.
(45) Stoica Lascu, „Evenimentele din lunile iulie-august..., p.118.
(46) Ibidem, p. 122.
(47) Peninsula Balcanică, Anul III, Nr. 7, Noiembrie 1925, p. 154-156.
Emanuil Ineoan, Doctor în istorie al Universității Babeș - Bolyai, Cluj - Napoca.
