Context
2 Aromânii preferă o conviețuire cu albanezii
Atunci când analiza situația de pe teren, consulul României de la Ianina în perioada Primului Război Mondial Dimitrie Mincu considera că „aromânii preferă o conviețuire cu albanezii fie ei creștini sau musulmani și nu voiesc a fi încorporați în statul grecesc, care pururea nu a avut altă țintă decât să-i deznaționalizeze. Cu adevărat grecii neglijează în țara lor o mulțime de sate și comune făcând sacrificii pentru a dota satele și orașele românești și albaneze din Macedonia, Epir și Albania cu școli și biserici grecești, fac asta nu din dragoste pentru români ca să învețe carte ci numai ca să-i grecizeze făcându-i să simtă, să cugete și să aspire, să lucreze și să vorbească grecește și în sens grecesc. Numai astfel procedând Grecia crede că poate pretinde din partea Europei, cu mai mult succes și să obțină anexarea Epirului la statul grec.” (12)
Pe plan militar evenimentele se succedau rapid, în 22 ianuarie 1917 trupele italiene au ocupat Erseka ce se găsea până atunci sub ocupație grecească. (13) În 16 februarie 1917 italienii se aflau deja la circa 30 de kilometri de Ianina. (14) Consulul Mincu sublinia importanța acestui ținut al Pindului sau „Vlaho-Zagori” după cum era cunoscut în Grecia unde „românii epiroți” trăiau mai compact și care în trecut au format zona renumitelor „căpitănate românești ce au dus o viață autonomă bucurându-se de mai multe privilegii până la începutul secolului al 19-lea în statul Otoman.” Au existat de asemenea acțiuni anterioare ale oficialităților române pentru salvgardarea acestui areal cu un specific aparte: „În favoarea acestuia guvernul nostru dăduse o serie de instrucțiuni ministrului Mișu de la Londra pentru a solicita La Conferința Ambasadorilor ca acest ținut să fie încorporat Albaniei fie recunoașterea acelui ținut drept un canton autonom separat...”. Eșecul acestor demersuri era pus pe seama poziției filogrecești a Marilor Puteri: „Conferința Ambasadorilor influențată de Marile Puteri: Anglia, Franța, Rusia care erau protectoarele Greciei nu au satisfăcut această justă cerere a guvernului nostru și au lăsat Pindul la discreția Greciei, mult au suferit românii din acel ținut precum am avut onoarea a raporta în nenumărate rânduri Departamentului Excelenței Voastre și deci acum se impunea ca Pindul să fie ocupat de trupele italiene pentru ca să se scape populația română de la atâtea suferințe insurmontabile și vexatorii, atât din partea autorităților grecești cât și din partea fanaticilor grecomani.” (15)
Revenind la desfășurarea tactico-militară din acele timpuri, trebuie avut în vedere contextul intern din Grecia unde luptele dintre venizeliști și regaliști, dar și unele considerente strategice, chestiuni ce au determinat armata italiană cantonată deja în Albania să decidă ocuparea regiunii de coastă cunoscută și sub numele de Chameria, dar și a arealului Zagori-Pind, conform ordinului emis în luna mai de șeful statului major italian generalul Cadorna. (16) Capitala Epirului-Ianina a fost ocupată în data de 26 mai 1919, trupele italiene urmând a se coborî până spre Calibachi. (17) Practic zona de ocupație italiană în primele zile ale lui iunie a cuprins Metsovo-Ameru-Turia-Kyprios, atingându-se vechiul hotar greco-turc din 1912. (18)
Apariția trupelor italiene în arealul montan al Pindului a fost primită cu foarte multă simpatie de către aromânii autohtoni, dovadă stând manifestațiile de simpatie autentică la contactul cu o civilizație și o limbă înrudită. Noua oblăduire a Romei a fost percepută din start ca o alternativă viabilă la autoritatea elenă ce se manifestase nu de puține ori în ultimii ani drept una exclusivistă și reticentă la toate manifestările ce nu se încadrau în optica unui stat ce se dorea a fi omogen din toate punctele de vedere. La Băiasa sau la Perivole s-au făcut deosebite pregătiri de primire cu elevii școlilor. Directorul Școlii Române din Turia, Nicolae Nibi menționa într-o depeșă către revizorul școlar percepția aproape mesianică lăsată de trupele peninsulare: „De când au venit italienii am gustat și noi din libertate...”. (19) La Avdela, soldații italieni au fost întâmpinați cu un discurs în limba latină ținut de venerabilul institutor Ioan Șomu Tomescu ce-și arăta entuziasmul spunând printre altele că: „a voit destinul să vază iarăși noile acquile romane, în munții cântați de poeții din antichitate”. (20) O mărturie din epocă menționa:„Pe toate piscurile fâlfâie tricolorul românesc cu emblema lupoaicei şi imnuri de slavă răsună pe tot cuprinsul Pindului. Un consiliu dirigent şi o garda naţională se institue pentru apărarea acestei independenţe. Din fiecare sat se trimit telegrame şi memorii către Marile Puteri ....”. (21)
(12) A.M.A.E., FOND 71/1914, E.2, Vol. 81, f. 34.
(13) A.M.A.E., FOND 71/1914, E.2, Vol. 81, f. 19.
(14) A.M.A.E., FOND 71/1914, E.2, Vol. 81, f. 17.
(15) A.M.A.E., FOND 71/1914 E.2 VOL.19, f. 31-32.
(16) I Documenti Diplomatici Italiani, Ministero Degli Affari Esteri, Quinta Serie: 1914-1918, Volume IX, Libreria dello stat, Roma, 1983, p. 107.
(17) A.M.A.E., FOND 71/1914 E. 2 Vol. 19, f. 28.
(18) Stoica Lascu, „Evenimentele din lunile iulie-august 1917 în regiunea Munțiilor Pind-încercare de creare a unei statalități a aromânilor. Documente inedite și mărturii. Studiu istoriografic și arhivistic”, în Revista Română de Studii Eurasiatice, Anul III, Nr. 1-2/2007, p. 112.
(19) A.M.A.E. FOND Atena, Vol. 224, f. 45
(20) Nicolae Zdrulla, „Italia și Macedo-Românii”, în Peninsula Balcanică, Anul VI, nr. 2-4, februarie-aprilie, 1928, p. 53.
(21) Sterie Diamandi, Oameni şi aspecte lui Istoria Aromânilor, Editura Cugetarea, București, 1940, p. 34.
Pe plan militar evenimentele se succedau rapid, în 22 ianuarie 1917 trupele italiene au ocupat Erseka ce se găsea până atunci sub ocupație grecească. (13) În 16 februarie 1917 italienii se aflau deja la circa 30 de kilometri de Ianina. (14) Consulul Mincu sublinia importanța acestui ținut al Pindului sau „Vlaho-Zagori” după cum era cunoscut în Grecia unde „românii epiroți” trăiau mai compact și care în trecut au format zona renumitelor „căpitănate românești ce au dus o viață autonomă bucurându-se de mai multe privilegii până la începutul secolului al 19-lea în statul Otoman.” Au existat de asemenea acțiuni anterioare ale oficialităților române pentru salvgardarea acestui areal cu un specific aparte: „În favoarea acestuia guvernul nostru dăduse o serie de instrucțiuni ministrului Mișu de la Londra pentru a solicita La Conferința Ambasadorilor ca acest ținut să fie încorporat Albaniei fie recunoașterea acelui ținut drept un canton autonom separat...”. Eșecul acestor demersuri era pus pe seama poziției filogrecești a Marilor Puteri: „Conferința Ambasadorilor influențată de Marile Puteri: Anglia, Franța, Rusia care erau protectoarele Greciei nu au satisfăcut această justă cerere a guvernului nostru și au lăsat Pindul la discreția Greciei, mult au suferit românii din acel ținut precum am avut onoarea a raporta în nenumărate rânduri Departamentului Excelenței Voastre și deci acum se impunea ca Pindul să fie ocupat de trupele italiene pentru ca să se scape populația română de la atâtea suferințe insurmontabile și vexatorii, atât din partea autorităților grecești cât și din partea fanaticilor grecomani.” (15)
Revenind la desfășurarea tactico-militară din acele timpuri, trebuie avut în vedere contextul intern din Grecia unde luptele dintre venizeliști și regaliști, dar și unele considerente strategice, chestiuni ce au determinat armata italiană cantonată deja în Albania să decidă ocuparea regiunii de coastă cunoscută și sub numele de Chameria, dar și a arealului Zagori-Pind, conform ordinului emis în luna mai de șeful statului major italian generalul Cadorna. (16) Capitala Epirului-Ianina a fost ocupată în data de 26 mai 1919, trupele italiene urmând a se coborî până spre Calibachi. (17) Practic zona de ocupație italiană în primele zile ale lui iunie a cuprins Metsovo-Ameru-Turia-Kyprios, atingându-se vechiul hotar greco-turc din 1912. (18)
Apariția trupelor italiene în arealul montan al Pindului a fost primită cu foarte multă simpatie de către aromânii autohtoni, dovadă stând manifestațiile de simpatie autentică la contactul cu o civilizație și o limbă înrudită. Noua oblăduire a Romei a fost percepută din start ca o alternativă viabilă la autoritatea elenă ce se manifestase nu de puține ori în ultimii ani drept una exclusivistă și reticentă la toate manifestările ce nu se încadrau în optica unui stat ce se dorea a fi omogen din toate punctele de vedere. La Băiasa sau la Perivole s-au făcut deosebite pregătiri de primire cu elevii școlilor. Directorul Școlii Române din Turia, Nicolae Nibi menționa într-o depeșă către revizorul școlar percepția aproape mesianică lăsată de trupele peninsulare: „De când au venit italienii am gustat și noi din libertate...”. (19) La Avdela, soldații italieni au fost întâmpinați cu un discurs în limba latină ținut de venerabilul institutor Ioan Șomu Tomescu ce-și arăta entuziasmul spunând printre altele că: „a voit destinul să vază iarăși noile acquile romane, în munții cântați de poeții din antichitate”. (20) O mărturie din epocă menționa:„Pe toate piscurile fâlfâie tricolorul românesc cu emblema lupoaicei şi imnuri de slavă răsună pe tot cuprinsul Pindului. Un consiliu dirigent şi o garda naţională se institue pentru apărarea acestei independenţe. Din fiecare sat se trimit telegrame şi memorii către Marile Puteri ....”. (21)
(12) A.M.A.E., FOND 71/1914, E.2, Vol. 81, f. 34.
(13) A.M.A.E., FOND 71/1914, E.2, Vol. 81, f. 19.
(14) A.M.A.E., FOND 71/1914, E.2, Vol. 81, f. 17.
(15) A.M.A.E., FOND 71/1914 E.2 VOL.19, f. 31-32.
(16) I Documenti Diplomatici Italiani, Ministero Degli Affari Esteri, Quinta Serie: 1914-1918, Volume IX, Libreria dello stat, Roma, 1983, p. 107.
(17) A.M.A.E., FOND 71/1914 E. 2 Vol. 19, f. 28.
(18) Stoica Lascu, „Evenimentele din lunile iulie-august 1917 în regiunea Munțiilor Pind-încercare de creare a unei statalități a aromânilor. Documente inedite și mărturii. Studiu istoriografic și arhivistic”, în Revista Română de Studii Eurasiatice, Anul III, Nr. 1-2/2007, p. 112.
(19) A.M.A.E. FOND Atena, Vol. 224, f. 45
(20) Nicolae Zdrulla, „Italia și Macedo-Românii”, în Peninsula Balcanică, Anul VI, nr. 2-4, februarie-aprilie, 1928, p. 53.
(21) Sterie Diamandi, Oameni şi aspecte lui Istoria Aromânilor, Editura Cugetarea, București, 1940, p. 34.
