Context
1 Izbucnirea Primului Război Mondial
Izbucnirea Primului Război Mondial a găsit comunitățile aromâne într-o permanentă căutare a unui aliat mai apropiat geografic care să le dea ferme garanții de securitate și de respectare a drepturilor lor minoritare. Statul albanez, văzut ca o variantă protectoare pentru aromânii supuși presiunii elenizatoare și-a dovedit incapacitatea de a rezista, sucombând administrativ-politic. Domnia Prințului Wilhelm de Wied, nepotul reginei Elisabeta a Romaniei, s-a arătat a fi falimentară, iar statul albanez, așa cum a fost el imaginat prin hotărârile Conferinței de la Londra (1) și prin stipulațiile Protocolului de la Florența (2), a căzut pradă intereselor externe.
La sfârșitul anului 1915 și în primele luni ale următorului, ofensiva germano-austro-bulgară a determinat retragerea Serbiei și Muntenegrului din Albania. Austro-Ungaria a ocupat nordul și centrul Albaniei. (3) Încă de la începutul lui 1916 Roma a început să adopte o politică vehement anti-greacă. Numeroasele incidente de frontieră italo-grecești din nordul Epirului, dar și campania anti italiană dusă de presa greacă au fost simptome evidente ale tensiunii crescute dintre cele două state. (4) În timpul verii lui 1916, forțele expediționare italiene și-au continuat marșul spre sud și treptat au alungat trupele regelui Constantin din sudul Albaniei, proces încheiat în decembrie 1916. (5) Zona de sud-est a Albaniei, regiunea Korcea, a ieșit și ea de sub controlul Greciei, trecând (odată cu 10 decembrie 1916) sub ocupație franceză. Se năștea astfel Republica de la Korcea. (6)
Înaintarea armatei italiene în zona de sud a Albaniei (7) a fost și o modalitate prin care Roma dorea să limiteze influența tot mai mare a mișcării venizeliste din Grecia, văzută drept o manifestare a intereselor franceze în Balcani.(8) Preconizata avansare armată în regiunea Pindului l-a determinat pe ministrul plenipotențiar român de la Atena, Nicolae Filodor, în 13 martie 1917 să solicite ministrului de externe al României să intervină pe lângă guvernul italian. Diplomația română era interesată să obțină de la aliatul italian protecția și ajutorul populației aromâne din regiunea Pindului ce se afla în acel moment în majore lipsuri de provizii alimentare. (9)
Consulul român de la Ianina, Dimitrie Mincu era și el extrem de preocupat de soarta comunităților aromâne din zonă lovite de blocada Antantei asupra țărmului Greciei ce dura deja de mai bine de șase luni, raportând către superiorii săi de la Iași în 5 mai 1917 că pe tot cuprinsul Epirului lipseau cu desăvârșire alimentele de bază mai ales grâul, iar prețurile exorbitante au dus la o foamete generalizată. Intervențiile sale hotărâte din primele luni ale lui 1917 pe lângă consulul italian de la Ianina Domenico Nuvolari au dat rezultate concrete. Localităților aromâne din Epir li s-au făcut o serie de concesii din partea administrației italiene din proximitate, fiindu-le înlesnite aprovizionarea cu cereale de la Konița, Arghirocastro și Santi Quaranta la prețuri foarte mici, fapt ce le-a salvat de la foamete. (10)
Consulul Mincu a încearcat de asemenea să sensibilizeze pe anumiți oficiali italieni relevându-le importanța elementului aromân din regiunea Pindului si solicitându-le totodată un avans militar care să cuprindă cât mai multe așezări aromâne din Epir. Spectrul formării unui canton deosebit, compact locuit de aromâni sub protecție italiană unde instrucția școlară urma a se face doar în limba maternă a populației locale asemenea modelului adoptat în Albania în regiunile aflate deja sub administrație italiană, a crescut interesul aromânilor pentru un asemenea deziderat. (11)
(1) Richard C. Hall, The Balkan Wars 1912-1913. Prelude to the First World War, Routledge, 2000, p. 72-74.
(2) Edith Pierpont Stickney, Southern Albania or Northern Epirus in European International Affairs 1912-1913, Stanford University Press, California, 1926, p. 40.
(3) N. P. Diomidis, Greece at the Paris Peace Conference (1919), Institut for Balkan Studies, Salonic, 1978, p. 42.
(4) George B. Leontaritis, Greece and the First World War: from neutrality to intervention, 1917-1918, Columbia University Press, New York, 1990, p. 327.
(5)C. Chekrezi, Albania Pas and Present, The MacMillan Company, New York, 1919, p. 159.
(6) B. Kondis, The Northern Epirus Question during the First World War în Balkan Studies, vol. 30, tom II, 1989, p. 348.
(7) Curentul anti antantist extrem de puternic în zona Epirului s-a manifestat în presa locală care înfiera pericolul reprezentat de „românii cuțovlahi ce amenință și insultă tot ceea ce e grecesc”. Asemenea articole cu temă antiromânească erau o constantă a presei grecești pe fondul mișcărilor de trupe ale Italiei ce se inserau tot mai adânc în teritorii considerate a fi sub apanajul strict al elenismului. A.M.A.E. FOND 71/1914, E.2,Vol. 81, f. 18. Aceste luări de poziție și altele asemănătoare ca tematică arată o oarecare teamă față de un curent considerat „inexistent” sau cel mult „nesemnificativ” de partea elenă. Acuza frecventă asupra comunității aromâne că ar fi artificial creată și susținută de România se dovedește a fi indirect falsă și prin aceste acuze „jurnalistice”. Desigur, contextul apariției militare a Italiei în zonă a facilitat aspirațiile de autoguvernare care existau sub diverse forme în perioada otomană ce nu îngrădea diversele modalități de autonomii locale. Situația de după 1913 când autoritatea elenă a intervenit brutal în comunitățile locale aromâne ce nu înțelegeau să renunțe de bunăvoie la manifestări proprii identitare, toate aceste fapte au provocat reacții de respingere față de oficialitățile grecești în sânul populației aromâne.
(8) George B. Leontaritis, Greece and the First World War…., p. 336.
(9) Arhiva Ministerului Afacerilor Externe-București(A.M.A.E.), FOND E2, Partea a II-a, vol. 25, f. 273.
(10) A.M.A.E., FOND 71/1914 , E.2,Vol. 81, f. 23-24.
(11) A.M.A.E., FOND 71/1914, E.2 Vol.19, f. 33.
La sfârșitul anului 1915 și în primele luni ale următorului, ofensiva germano-austro-bulgară a determinat retragerea Serbiei și Muntenegrului din Albania. Austro-Ungaria a ocupat nordul și centrul Albaniei. (3) Încă de la începutul lui 1916 Roma a început să adopte o politică vehement anti-greacă. Numeroasele incidente de frontieră italo-grecești din nordul Epirului, dar și campania anti italiană dusă de presa greacă au fost simptome evidente ale tensiunii crescute dintre cele două state. (4) În timpul verii lui 1916, forțele expediționare italiene și-au continuat marșul spre sud și treptat au alungat trupele regelui Constantin din sudul Albaniei, proces încheiat în decembrie 1916. (5) Zona de sud-est a Albaniei, regiunea Korcea, a ieșit și ea de sub controlul Greciei, trecând (odată cu 10 decembrie 1916) sub ocupație franceză. Se năștea astfel Republica de la Korcea. (6)
Înaintarea armatei italiene în zona de sud a Albaniei (7) a fost și o modalitate prin care Roma dorea să limiteze influența tot mai mare a mișcării venizeliste din Grecia, văzută drept o manifestare a intereselor franceze în Balcani.(8) Preconizata avansare armată în regiunea Pindului l-a determinat pe ministrul plenipotențiar român de la Atena, Nicolae Filodor, în 13 martie 1917 să solicite ministrului de externe al României să intervină pe lângă guvernul italian. Diplomația română era interesată să obțină de la aliatul italian protecția și ajutorul populației aromâne din regiunea Pindului ce se afla în acel moment în majore lipsuri de provizii alimentare. (9)
Consulul român de la Ianina, Dimitrie Mincu era și el extrem de preocupat de soarta comunităților aromâne din zonă lovite de blocada Antantei asupra țărmului Greciei ce dura deja de mai bine de șase luni, raportând către superiorii săi de la Iași în 5 mai 1917 că pe tot cuprinsul Epirului lipseau cu desăvârșire alimentele de bază mai ales grâul, iar prețurile exorbitante au dus la o foamete generalizată. Intervențiile sale hotărâte din primele luni ale lui 1917 pe lângă consulul italian de la Ianina Domenico Nuvolari au dat rezultate concrete. Localităților aromâne din Epir li s-au făcut o serie de concesii din partea administrației italiene din proximitate, fiindu-le înlesnite aprovizionarea cu cereale de la Konița, Arghirocastro și Santi Quaranta la prețuri foarte mici, fapt ce le-a salvat de la foamete. (10)
Consulul Mincu a încearcat de asemenea să sensibilizeze pe anumiți oficiali italieni relevându-le importanța elementului aromân din regiunea Pindului si solicitându-le totodată un avans militar care să cuprindă cât mai multe așezări aromâne din Epir. Spectrul formării unui canton deosebit, compact locuit de aromâni sub protecție italiană unde instrucția școlară urma a se face doar în limba maternă a populației locale asemenea modelului adoptat în Albania în regiunile aflate deja sub administrație italiană, a crescut interesul aromânilor pentru un asemenea deziderat. (11)
(1) Richard C. Hall, The Balkan Wars 1912-1913. Prelude to the First World War, Routledge, 2000, p. 72-74.
(2) Edith Pierpont Stickney, Southern Albania or Northern Epirus in European International Affairs 1912-1913, Stanford University Press, California, 1926, p. 40.
(3) N. P. Diomidis, Greece at the Paris Peace Conference (1919), Institut for Balkan Studies, Salonic, 1978, p. 42.
(4) George B. Leontaritis, Greece and the First World War: from neutrality to intervention, 1917-1918, Columbia University Press, New York, 1990, p. 327.
(5)C. Chekrezi, Albania Pas and Present, The MacMillan Company, New York, 1919, p. 159.
(6) B. Kondis, The Northern Epirus Question during the First World War în Balkan Studies, vol. 30, tom II, 1989, p. 348.
(7) Curentul anti antantist extrem de puternic în zona Epirului s-a manifestat în presa locală care înfiera pericolul reprezentat de „românii cuțovlahi ce amenință și insultă tot ceea ce e grecesc”. Asemenea articole cu temă antiromânească erau o constantă a presei grecești pe fondul mișcărilor de trupe ale Italiei ce se inserau tot mai adânc în teritorii considerate a fi sub apanajul strict al elenismului. A.M.A.E. FOND 71/1914, E.2,Vol. 81, f. 18. Aceste luări de poziție și altele asemănătoare ca tematică arată o oarecare teamă față de un curent considerat „inexistent” sau cel mult „nesemnificativ” de partea elenă. Acuza frecventă asupra comunității aromâne că ar fi artificial creată și susținută de România se dovedește a fi indirect falsă și prin aceste acuze „jurnalistice”. Desigur, contextul apariției militare a Italiei în zonă a facilitat aspirațiile de autoguvernare care existau sub diverse forme în perioada otomană ce nu îngrădea diversele modalități de autonomii locale. Situația de după 1913 când autoritatea elenă a intervenit brutal în comunitățile locale aromâne ce nu înțelegeau să renunțe de bunăvoie la manifestări proprii identitare, toate aceste fapte au provocat reacții de respingere față de oficialitățile grecești în sânul populației aromâne.
(8) George B. Leontaritis, Greece and the First World War…., p. 336.
(9) Arhiva Ministerului Afacerilor Externe-București(A.M.A.E.), FOND E2, Partea a II-a, vol. 25, f. 273.
(10) A.M.A.E., FOND 71/1914 , E.2,Vol. 81, f. 23-24.
(11) A.M.A.E., FOND 71/1914, E.2 Vol.19, f. 33.
